Și o lună de pauză

Nu știu sigur de ce, dar asta e singura poză pe care o am din februarie. Și e chiar din 1 februarie. 🙂 Ori au fost oamenii mei prea ocupați ca să facă poze (cel mai probabil), ori s-au gândit că ar fi mai drăguț să se joace și să petreacă timp cu mine decât…

6 luni năzdrăvane

Astăzi, 28 ianuarie 2016, am împlinit exact 6 luni. Este momentul în care pot spune că jumătate din viață mi-am petrecut-o în Germania, iar cealaltă jumătate în România. În mod normal, când oamenii împlinesc o vârstă, oricare ar fi ea, reflectează asupra lucrurilor pe care le-au trăit, pe care le-au făcut, își fac planuri de…

O binemeritată pauză

După studiul aprofundat al jucăriilor, urmat de partide și mai dese de jucat (pentru că Ancuța a vrut să și pună în practică tot ce a citit – din păcate nu mi-a mai lăsat la dispoziție toate jucăriile, și niciodată nu o găsesc exact pe aceea cu care am chef să mă joc), simt că…

Despre (multe) jucării

Azi am primit o jucărie nouă. E de fapt trei în unu, pentru că e din cauciuc și are diverși țepi la care pot să ronțăi, are și piuitoare și are și sfoară de care pot să trag și la care pot să mestec. M-am jucat toată ziua cu ea, iar acum am adormit, obosită,…

Declarație de dragoste

Îi iubesc pe oamenii mei. Sunt împreună cu ei de exact 2 luni, 3 săptămâni și 1 zi și deja mi-s tare dragi. Chiar dacă nu știu eu încă exact pe ce lume sunt și nu m-am obișnuit cu tot ce înseamnă noua mea viață, mi-am dat seama că ei sunt ai mei și eu…

I have a dream

După ziua de ieri, extrem de plină de impresii noi, am adormit buștean. Nici nu am ajuns pe pernița mea, am adormit pe canapea. Norocul meu că am voie să mă folosesc de canapeaua și pernele oamenilor. Sunt moi și au mirosul lor, ceea ce pentru un cățel este foarte important. Am dormit atât de…

Seară de iarnă

Astăzi am aflat pentru prima dată ce este aceea iarnă, și am simțit pe propria blăniță zăpada. Mi-a plăcut mult, ați văzut, însă cu atâtea impresii noi, acum sunt epuizată. Am dormit puțin la prânz, iar acum stau și meditez la toate lucrurile noi care mi s-au întâmplat în ultima vreme. Nu am nici măcar…

Prima mea zăpadă

Azi de dimineață când m-am trezit mi s-a părut că văd ceva ciudat pe geam. Parcă era mai multă lumină decât de obicei. Am crezut că sunt iar artificii, dar ce sens are avea să aprindă cineva artificii dimineața? Mai ales că au trecut deja patru zile de la revelion. Nu cred că  e cineva atât…

Un nou an

Să știți că între timp, adică de la ultima postare și până azi, anul 2015, cel în care m-am mutat din Germania în România (și în care am văzut eu pentru prima dată lumina zilei), s-a încheiat – și a început anul 2016. Oamenii mei mi-au explicat cum e cu lunile și anii, ce se…

După parc :-)

Tot eu sunt, aceeași zi. Alt moment. După alergătura de azi din parc, sunt frântă. Nici să mănânc nu am mai fost în stare. Atâtea impresii noi, mirosuri, lucruri neobișnuite! Puțin cam mult pentru un cățeluș așa mic ca mine. Să nu mă înțelegeți greșit. Nu îmi pare deloc rău că am fost în parc. Dimpotrivă….

Parc!

Azi e o zi importantă. De când am voie afară am ieșit încet-încet în jurul blocului, apoi pe străzile învecinate, apoi în părculețul din cartier. Nu mi-a fost ușor să mă obișnuiesc – într-un oraș mare sunt foarte multe lucruri care unui cățel atât de mic i se par uriașe și fioroase. Eu nu prea mai…

Moș Crăciun

Asta e fața mea de „Nu știu ce tot vorbiți voi acolo, dar e urât să mă lăsați în țarc ca să vă puteți voi rezolva treburile.” Bineînțeles că nu aș avea curaj să le spun asta oamenilor mei în față. Mai ales că mi-au explicat că astăzi este 24 decembrie, și că diseară vine…