Cea mai importantă redută

IMG-20151115-WA0004

Sunt foarte mândră de mine. La doar câteva zile după ce am cucerit biroul mamei și am depus spre patentare instrumentul „dog tool”, astăzi am cucerit cea mai importantă redută din casă. Pun pariu că nici măcar nu vă imaginați despre ce este vorba. Atunci hai să o luăm cu începutul. Știm deja despre teckeli că trebuie să fie acolo unde sunt și oamenii. Mereu. Oriunde. Fără excepție. Mai știm de asemenea că trebuie să fie cât mai aproape de oameni posibil. Dar și că lor li se cuvine cel mai confortabil loc din casă. Acum, dacă adunăm cele trei variabile într-o ecuație, obținem drept rezultat un paralelipiped (ceva mai neregulat, ce-i drept) cu suprafață orizontală, aproape plană, și cu energie calorică intrinsecă. Ați rezolvat problema de algebro-geometro-teckelo-fizică? Eu sper că da, pentru că nu e chiar atât de greu. Deci… tadaaaaa! Pieptul lui Albert! Exact acolo am dormit eu azi cu orele. Mi-am dat eu seama la un moment dat că poate a amorțit, sau poate că s-ar mai fi ridicat și el, dar m-am făcut că habar nu am de astfel de nevoi, și de fiecare dată când simțeam că se mișcă, mă făceam mai moale și mai grea, ca să nu aibă inima să mă deranjeze. Odată m-am prefăcut și că sforăi.

Am ajuns acolo dând dovadă de mult talent tactic și diplomatic. Am început de dimineață și am fost cuminte toată ziua. Nu am făcut prostii, nu am ros nimic, am făcut ce au vrut Ancuța și Albert de la mine. Mi-am mâncat toată mâncărica, nu l-am supărat pe Dundi și am fost un îngeraș de cățel. Nimeni nu avea nici măcar habar că eu plănuiesc ceva. Apoi am venit la marginea patului și mi-am ațintit cei mai rugători ochi posibili asupra lui Albert, care bineînțeles că nu a rezistat. Apoi am cucerit teren, centimetru cu centimetru. Întâi m-am apropiat, apoi m-am lipit, încet-încet mi-am pus boticul pe burtica lui, apoi o lăbuță… Și uite așa, cu răbdare și perseverență, am ajuns să dorm pe pieptul lui. Poate o să credeți că am făcut-o pentru mine, dar să știți că nu sunt deloc egoistă. În primul rînd am făcut-o pentru tăticul meu, pentru că a ține în brațe un teckel, a avea pe piept un teckel care doarme liniștit, este cel mai frumos și mai terapeutic lucru din lume. Nu oricine are parte de așa ceva, așa că ar trebui să se considere mândru și norocos. Numai că uneori oamenii nu știu ce e bine pentu ei, și atunci noi, teckelii, trebuie să le explicăm și să-i convingem, așa cum știm noi mai bine. Morala zilei: cedați cel mai bun loc din casă cățelului vostru. Știe el de ce. 🙂

Advertisements